Șoferii cu vârste de peste 70 ani au produs 600 de accidente în 2013, în care au murit 159 de oameni. Câți șoferi de peste 80 de ani sunt în România

Șoferii cu vârste de peste 70 ani au produs 600 de accidente în 2013, în care au murit 159 de oameni. Câți șoferi de peste 80 de ani sunt în România
Publicat: 26/11/2013, 15:28
Actualizat: 03/02/2019, 15:04

Aproape 600 de accidente, în care au murit 159 de persoane, au fost produse, în acest an, de șoferi cu vârsta peste 70 de ani, potrivit informațiilor transmise de Direcția Poliției Rutiere, la solicitarea agenției MEDIAFAX.

Direcția Poliției Rutiere arată, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, că în primele zece luni ale acestui an, la nivel național au avut loc 599 de accidente rutiere în care au fost implicați șoferi în vârstă de peste 70 de ani. Numărul accidentelor de acest gen a fost mai mic cu 60 față de perioada similară a anului trecut, când au avut loc 650 de astfel de accidente.

În cele 599 de accidente au murit 159 de persoane și alte 477 au fost rănite, conform statisticilor Direcției Rutiere.

Reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) au precizat, pentru MEDIAFAX, că în baza de date a instituției figurează peste 31.500 de șoferi cu vârsta peste 80 de ani.

Aceștia au menționat că „este posibil ca în această cifră să se regăsească și deținători care sunt decedați, dar permisul nu a fost predat de către urmași pentru a fi anulat de către serviciul poliției rutiere pe raza cătuia a domiciliat titularul”.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×